E ciudat cum omul nu poate scrie într-adevăr sincer, decât atunci când e animat de un anume sentiment, de o anumită stare ori senzaţie. Într-aceeaşi măsură îşi dezvăluie inima într-o ipostază pe care el însuşi nu o cunoaşte, nu o înţelege. Se descoperă pe sine deci, aprofundându-şi raţiunea şi paradoxal sporind atât cunoaşterea cât şi necunoaşterea.

Pasiunea pentru scris trădează, de altfel ca şi în alte sfere, o oarecare obsesie, o dorinţă nesăţioasă pentru profunzime, pentru înţelegerea Universului la acest nivel. Omul care scrie e astfel ciudat. El este atât egoist, cât şi altruist, el înţelege într-aceaşi măsură în care nu înţelege, prin cunoaştere dovedind o constantă lipsă a ei, el îşi continuă [...]

Text integral aici: [link] @ personal blog